Era vara anului 2011, cind am simtit ca pot sa zbor...

In cea mai simpla zi, imi zimbise si mie norocul. 
Tanti Tanea imi spuse de tabara " Sparta". Cum ca as putea merge gratis daca string toate documentele necesare, i le aduc ei, si imi fac bagaju. Asa si am facut. 

Si uite ca deja eram acolo. " Море, солнце, ялта, спарта!". ( http://www.spartacamp.org/programma/index.php )

De aici incepe veselia. Ca sa ajungem pina la locul destinat, am mers cu autobuzul. Asa mi-am facut prima mea prietena Ira. Era tipul de om care il intilnesti la momentul potrivit. Pe o anumita perioada, si care iti schimba tot restul vietii. Drumul a fost lunggg, obositor, dar vesel. Atunci nimeni cu nimeni nu prietenea. Toti abia faceau cunostinta cu oamenii pe care ii vor vedea inca 13 zile. Cind am ajuns, parea nimic nou, acelasi aer, aceeasi temperatura, aceeasi atmosfera. Dar, cum ne-am cazat in camere, fiecare isi alese patul, dulapul si altele, totul incepuse sa devina mai normal.  

Acea vara, acea perioada din viata mea, m-a facut sa fiu alt om. Mai curajoasa, mai independenta. Mai increzuta. Mai buna. Toti acei oamenii stieau cine sunt eu. Ca nu am mama, si ca imi e greu. Ma intlelegeau fiindca singuri treceau prin greul «vietii». Era o fata care nu putea sa-si miste normal miinele, mereu cineva o ajuta, o fata Vica avea diabet, altii aveau doar cite un parinte sau chiar nici pe unul. In prezenta lor, nu trebuiea sa ma prefac ca imi e bine. Puteam sa vorbesc liber despre problemele mele. Defapt noi toti am simtit aceasta legatura ce era intre noi. Stieam ca nu ma va judeca nimeni. 
Sincer putea fi ori care alta tabara, sau companie de oameni, insa sunt sigura ca doar acea tabara si acei oameni mar fi putut ajutat sa trec peste asta.
Era vesel. Nu ma laud, dar eu si Ira eram cele mai populare fete. Eram cele mai active, mai frumoase, mai vesele. Baietii ne invitau la dans, ne trimiteau scrisorele de dragoste, ne acordau multa atentie. Iar alte fete ne invidiau. Eu primind numele de pirat Джейн, eram prezentatoare. Mereu repetind cite ceva, mereu ocupata, nu aveam timp sa ma gindesc ca ea nu mai e. 

In detasament cu mine era un baieat Oleg, atunci lui ii placuse de mine. Era cam straniu, fiind mai mic cu un an ca mine, mereu ma simteam mai batrina. Ii acceptam toate floricelele, micile cadouri, ii mai dadeam din ochi, insa nu imi placea si gata.
Apoi la o amiaza in timp ce toti in detasament dormeau, eu cu liderul grupei eram la repetitii. 
Atunci lam intilnit pe Max...