Sufletul ce se batea pentru speranta...
Speranta ca poate eu dorm, si tot ce se intimpla acum e un simplu cosmar, ca ma voi trezi, si lucrurile vor revine la normal.

Insa, era realitate. Cruda realitate prin care trec mii alti de copii. Care lafel sufera, cum sufer eu. Care lafel pling, cum am plins eu. Care doresc doar sa-i auda cineva, sa-i ajute, sa-i sustina. Sa-i ofere ceea ce vor, si majoritatea, vor doar droagostea care ar fi reciproca.

Asa a trecut un an de la decesu mamei. Trecuse ziua mea de nastere. Anul nou. Sarbatorile pe care cindva le sarbatoream cu toata familiea. A trecut un an decind viata de pe pamintul meu, era ca a unui trandafir lasat in zapada. La fel de rece si la fel de dureroasa.
Zi de zi, cerseam puteri din lumea care ma inconjura.  Zi de zi, ma rugam sa ma ea si pe mine sus. Sa nu mai vad raul ce ma inconjoara, sa nu mai vad oamenii care sunt ca niste animale, sa nustiu nimic si pe nimeni. Doar sa ma ea. Nu aveam ce perde. Insa nu, continuasem sa traesc.
Eu sunt tipul de om care rapid isi schimba dispozitia, parerea, starea sufletului. Asa sa intimplat si atunci. Parca incepeam sa ma oblig sa inteleg ca gata, asta e tot, nu am sa o mai intorc niciodata. Cind brusc puteam sa buhnesc in lacrimi. Apoi iar de la inceput.  

Mai intii, am simtit o libertate. Stiu pare straniu. Singura realizam ca nu imi controlez gindurile insa asta era tot ce puteam face la moment.
Apoi, intr-o seara, era cam pe la 22:30 singuratatea m-a doborit.
Ma gindeam ce sa fac. Ori imi termin viata aici si acum, ori lupt mai departe pentru viitorul care visez sa fie pe rasplata durerii suportate de mine. Si am ales sa lupt. Am luat telefonu in mina, si am sunat omul care primul mi-a venit in gind, crezind ca ma va asculta si ma va ajuta. Cind am plecat, tatal meu nici capu nusi batea. Nici nu a stiut ca nu mai stau cu el. Nimic. 
Dupa asta, m-am mutat la ei. Pe ea o numeam Tanti Tanea de cind ma stiu eu. Pe el Nenea Costea. Pe fiica cea mare o chema Anuta. Iar cea mica, Liza, care imi era ca o sora mai mica. 
La ei viata mea devenise complect diferita. La inceput parca eram o pisicuta fricoasa care statea mereu sub pat. Apoi cu timpul, incepusem sa ma deprind cu ei. Incepusem mai rar si mai rar sa imi aduc aminte de anul in care tatal meu «si-a batut joc de mine».
Era vara anului 2011, cind am simtit ca pot sa zbor...