As vrea, dar nu pot...
As vrea sa ma pot intoarce in trecut ca sa petrec macar o ultima zi alaturi de omul care intradevar are nevoie de mine.

Sa pot sa-i zic ca nu a fost nimic in zadar. Ca munca care a depuso a contat pentru mine si va conta tot restul viaetii. Sa-i spun ca regret ca nu am pretuit iubirea ei. Ca nu am pretuit sansele pe care mi le oferea. Ca nu am fost acea fica pe care ea dorea sa o aiba.

 Deci, imi continuasem viata care nici viata nu putea fi numita.
Erau zile in care foamea ma dobori, in care setea ma omori, in care nimeni si nimic nu ma putea trezi. In care imi parea ca am murit, insa nu, continuam sa traesc mai departe.
De la 48 de kg scazusem la 40. Pielea imi era alba, cu pete de violet, de parca eram o pictura abia inceputa. Ochii imi erau rosii si mereu inlacrimati. Inima frinta. Iar corpul, slabit, deparca cineva mar calca cu un camion, apoi mar lua si mar obliga sa merg asa mai departe. Si eu mergeam.
Ma trezeam dimineata si intelegeam ca nu am nevoie de nimic. Nici nu imi dadeam seama ca ma distrug singura pe mine doar neavind grija de corpul meu.
Tatal meu mai greu si tot odata cu indiferenta a trecut peste moartea mamei.
A inceput sa serveasca. Mai intii odata pe saptamina. Apoi de doua ori. Apoi in fiecare saptamina de citeva ori. Apoi in fiecare zi.
Uitase de mine. Uitase ca sunt un copil care are nevoie de sustinere. Uitase ca nu doar lui ii e greu. Uitase ca imi e tata. Acea perioada din viata mea nam sa o uit niciodata!

Incepeam orele la 8:30, si cum puteam eu sa ma trezesc cind...
In fiecare seara nemincata, intristata si singura, venea el. Servit pina la o asa stare ca abia se misca.
Erau nopti cind plingeam de frica. Ca o proasta ma gindeam la el, imi faceam griji, plingeam, ma linisteam, apoi iar plingeam. Iar el venea, neintrebinduma macar odata ceva, cum ma simt?, cum la liceu?, cum ma ispravesc fara mama, macar ceva, macar odata. In loc de asta el venea, cerea mincare. De unde mincare?, cind el servea in loc sa se duca la serviciu. Eram copil nu aveam bani ca sa ii cumpar lui ceva. Si cind gaseam mica suma de bani care imi parea o avere, eram nevoita sa o cheltui pe mincare pentru el.
" Doamne de ce? cum ai putut? Intoarcemi-o!", erau cuvintele care de dimineata pina seara imi bintueau sufletul gol si rece.

Sufletul ce se batea pentru speranta...